De ce nu mai dau consultanta gratuita?

1. Pentru ca doar sfaturile prietenilor sunt gratuite, consultanta este rodul muncii unui specialist.
2. Pentru ca nu iti spun sa faci “cum zic eu”, te ajut sa iei cea mai buna decizie in cunostinta de cauza si argumentat.
3. Pentru ca daca primesti consultanta gratis, nu vei mai pune pret pe ea.
4. Pentru ca am in spate peste 20 de ani de experienta profesionala, examene, cursuri, zeci de mii de pagini citite si sute de acte normative.
5. Pentru ca noaptea trecuta am stat pana la doua sa citesc un proiect, in timp ce tu dormeai. Sau duminica am rontait un articol din Codul Fiscal vreo 5 ore, in timp ce tu erai la plaja.
6. Pentru ca ziua mea are tot 24 de ore, la fel ca a ta, si nici tie nu iti ajunge timpul.
7. Pentru ca tu vei salva bani sau vei face bani de pe urma opiniei mele. Acelasi drept am si eu, sa fac bani de pe urma muncii mele.
8. Pentru ca nu toate cazurile asemanatoare sunt la fel, iar eu, ca sa iti dau cea mai buna opinie, trebuie sa studiez speta, documentele, particularitatile si sa ma duc din nou la lege, ca poate s-a modificat ceva intre timp, in avantajul tau.
9. Pentru ca trebuie sa studiez zilnic ca sa iti pot da un raspuns argumentat.
10. Pentru ca discriminez alti oameni care apreciaza munca mea si ma platesc pentru ea.
11. Pentru ca imi respect profesia si colegii si nu pot profesa pe un tarif de 0 zero lei.
12. Pentru ca prefer sa aleg singura sa ajut oameni in nevoie, activitati civice sau voluntariat si sunt implicata suficient in cauzele mele cat sa imi aduca satisfactie. Tu in ce proiecte de caritate esti implicat?
13. Pentru ca de cele mai multe ori nu am primit nici macar “multumesc”. Ba chiar am fost certata.
14. Pentru ca la randul meu respect fiecare specialist pe domeniul lui. Nu ma tund singura si nici gratis, nu imi scot singura dintii si nici gratis, nu imi repar singura centrala si nici gratis.
15. Pentru ca in profesia mea 1 + 1 nu fac doi de fiecare data. Pot face +3 sau -5. Depinde.

Multumesc, https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fvalentina.saygo%2Fposts%2F1477027125696247&width=500„>Valentina Sayago!
PS: Aveti libertatea sa folositi materialul, cu cat il implementam mai multi dintre noi, cu atat vom avea parte de clienti civilizati si educati, cu respect pentru fiecare profesie!