Viața e prea scurtă pentru a o cheltui pe ură!

Nu știu cine a spus acest lucru, dar mi se pare tare adevărat…

Ne trezim dimineață și uitam de cele mai multe ori sa mulțumim pentru că am primit încă o zi.

Ne grăbim spre treburile cotidiene: copii trebuie duși la școală, afară plouă, bombanim pentru că am uitat umbrela acasă …

 Drumul spre muncă este aglomerat, in trafic, în mijloacele de transport…. aici începem să ne gândim la unii care ar trebui să ajute …. la fluidizarea traficului… dar nu o fac, sunt ocupați, unii cu brexitul, alții cu furatul (în Ro), asa ca strângem din dinți, scăpăm o înjurătură… și mergem mai departe 

La munca … of … probleme de rezolvat, noi, vechi, sau foarte vechi… șeful e stresat din cauza umbrelei, și ce crezi? …. tocmai a găsit o persoană pe care sa își verse frustrarea…. parca nu e de ajuns ca tolba cu probleme e plină… asa ca iar strângem din dinți, iar scăpăm o înjurătură…

In drum spre casă, aceeași poveste…

Acasă… copii, teme, gătit cina…. oh! Sunt atât de multe…. 

Dar vine seara, o ora doar pentru noi. Un facebook, twitter, etc… doar am avut timp de o poza ici/colo, un post scurt, asa ca avem ocupatie… doar ca nici online nu scapam de unul, altul care cine stie ce scrie si deranjează…

și uite așa si la sfarsitul zilei strângem din dinți, și mai scoatem o înjurătură. 

Ar trebui să realizăm cât de multă energie negativă strângem intr-o zi…. azi asa, maine iar… și ajungem să uram vremea, șeful, munca, prietenii online, sau poate viata…

Dar… totusi, daca in drum spre școală, in drum spre munca, la munca, în casa, sau cu telefonul în mână, se intampla întâmplarea, și pleci…

Nu e păcat ca nu ai apucat să te bucuri, în primul rând de tine, și apoi de restul vieții… ?

Să mulțumim!

Ps. Mitzi ne iubeste necondiționat!

Oare, chiar nu putem să îi luăm pe cei de lângă noi asa cum sunt?